.:: Unirea - cotidianul județului Alba ::. Curier județean.:: www.ziarulunirea.ro ::. 
Duminica a VI-a după Paști
Vindecarea orbului din naștere
     Dintotdeauna orbirea sufletească a fost mai cumplită decât cea fizică. Oameni cu albeață pe ochi sau cu genele lipite au dat lecții de optimism, dem­nitate și bărbăție multora care aveau pupila, irisul și cristalinul vii și sănătoase ca și verdele crud din luna mai. Referindu-se la multele păcate comise de către poporul ales împotriva lui Dumnezeu, Sf. Ioan Gură de Aur întrebă: "La ce le-a folosit evreilor să aibă ochi? Văzând, ei erau ca niște orbi care nu văd și și-au atras un chin mai mare". Sf. Ioan avea dreptate pentru că Moise pleacă pe munte să se întâlnească cu Dumnezeu, iar cei rămași la poale își fac vițel de aur, Dumnezeu îi scoate din robie și ei aduc jertfă lui Baal, îi satură de nenumărate ori cu pâine și cu pește, iar ei îl vând, îl condamnă la moarte și îl răstignesc. Un teolog spune: "omul cu handicap este ca o casă neterminată, nedesăvârșită, pe care Dumnezeu o termină mai apoi pentru a închide gura necredincioșilor și pentru a-și arăta puterea și mărirea. Dumnezeu lucrează la omul bolnav ca la un edificiu gata să se prăbușească, atunci când face să­nătoasă mâna cea uscată, când întărește membrele paraliticului, când îi face pe șchiopi să umble, când îi vindecă pe cei leproși, când învie morții, când deschide ochii orbilor", ca și în cazul Evangheliei de duminică.
    Sunt printre noi orbi de meserie, învechiți în rele, care devin recalcitranți la cooperarea cu bună cuviință, sfidând prin purtările lor oarbe principiile dreptății, "au ochi și nu văd, urechi au și nu aud" (Mc. VIII, 18), pentru că nu este duh în gura lor. De astfel de orbi e plin pământul. Unii ocupă funcții făloase și bănoase, cucerite prin uzurpare, își căptușesc statele de plată cu tot felul de strămoși, moși, părinți, frați, surori, soții, fii și fiice..., care există sau nu, se socotesc pe ei îndrumători și luminători, iar în realitate sunt impostori cu acte în regulă și, cu toate că-și dau din răsputeri silința să pară indivizi cumsecade și oameni de caracter, nu-i mai crede nici ultimul naiv. În cercul lor corupt și vicios se aleg singuri pe viață, așa că "chiar dacă voi nu ne vreți noi vă vrem", și dacă cineva ridică glas i-o întorc ca la porțile Sucevei: "Ce vrei tu străine"... vezi-ți de drum, aici este proprietate privată, noi suntem stăpâni până la moarte..., după aceea mai stai de vorbă cu urmașii urmașilor noștri până în vecii vecilor. Sunt trepăduși neobosiți, care din zorii dimineții și până în noapte pedalează de-a lungul și de-a latul împărăției, strângând birul și înfruptându-se pe nesăturate din alergătura și munca furnicilor truditoare, ce trebuie să depună cei doi bănuți în tașca încă­pătoare a Înaltei Porți, căreia astfel "îi rodește țarina și i se umplu hambarele". De­sigur, Dumnezeu este îndelung răbdător, dar într-o zi tot le-o va spune: "Nebune, în această noapte se va cere de la tine sufletul și toate câte ai strâns ale cui vor mai fi"? Ei sunt cei ce au ochi dar nu văd, urechi au dar nu aud, cei ce caută martori mincinoși, care prin declarații false pun în lanțuri și butuci pe cei drepți și scot basma curată pe infractorii de drept comun, cei ce strecoară țânțarul și înghit cămila, eliberează pe Baraba și răstignesc pe Hristos.
    Schițând chipul celor ce suferă de boala orbirii sufletești și a câștigului injust, Înaltul Mitropolit Transilvan Antonie spune că aceștia sunt prinși "în strânsoarea de șarpe încolăcit în jurul gâtului, sub chip de colier de aur și de pietre prețioase. Cei ce nu pot desprinde reptila de pe ei pleacă triști, amărâți, nemântuiți".
    Fiat lux = să fie lumină, cerem noi de la Hristos, Cel ce este LUMINA LUMII, MEHR LICHT = mai multă lumină fă, Doamne, în lume, să nu ne înghită întunericul.
Preot Petru PINCA - Blaj

La Albac,
Marșul factorilor poștali
     Astăzi, 4 iunie 2005, începând cu ora 10.00, la Albac, se va desfășura Marșul Factorilor Poștali - etapa re­gională, la nivelul Direcției Regionale de Poștă Brașov. La această competiție vor participa cei 36 sportivi câștigători ai primei etape, desfășurate la nivelul județelor Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș, Sibiu, aflate în componența DRP Brașov. Câștigătorii concursului re­gional vor participa la faza națională a Marșului Factorilor Poștali, care se va des­fășura în perioada 23 - 25 iunie la Galați. Marșul Factorilor Poștali este o competiție profesional-sportivă organizată de Compania Națională Poșta Română și a ajuns anul acesta la cea de-a 29-a ediție. Concursul se desfășoară în trei etape: etapa județeană, regională și națională. Câștigătorii etapei naționale vor participa la Marșul Balcanic al Factorilor Poștali, care va fi găzduit de Albania. (A.P.)
Olimpiada interjudețeană de religie
     Astăzi, la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia, va avea loc olim­piada interjudețeană de religie pentru elevi, a anunțat preotul Dorin Opriș, in­spector școlar de specialitate în cadrul IȘJ Alba. Acțiunea este organizată de Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba Iulia, Asociația "Filantropia Ortodoxă" și In­spectoratul Școlar Județean, cu sprijinul Consiliului Județean. Vor participa 160 de liceeni și elevi de gimnaziu din județele Alba, Argeș, Mureș și Satu-Mare. Festivitatea de premiere va avea loc duminică, 5 iunie, de la ora 12.00, la sediul Arhiepiscopiei Ortodoxe, după slujba Sfintei Liturghii.(R.G.)

Sus

© Copyright S.C. Unirea Pres S.R.L.
Toate drepturile rezervate.