Relaţia lui Ion Iliescu cu Partidul Social Democrat se desfăşoară acum după modelul duşului scoţian: una rece, una caldă. Supărat de ceva vreme pe colegii săi, care iată nu mai sunt disciplinaţi şi ascultători într-a-l urma fără crâcnire, fostul preşedinte trăieşte sentimente contradictorii faţă de partidul al cărui mem­bru fondator este. Ba l-ar părăsi, arătându-le el astfel celor vrăjiţi de Grupul de la Cluj, că fără el n-o să le meargă bine, ba ar mai sta că doar unde să plece? Sentimentele contradictorii se traduc în acţiuni şi declaraţii contradictorii. Dacă sâmbătă la lansarea ultimului său volum la Târgul de carte Bookarest, Ion Ili­escu declara că s-a hotărât să se retragă de la conducerea grupului senatorilor PSD, luni, lovitură de teatru (doar pentru cei neobişnuiţi cu jocul de pase şi de aşteptare), Ion Iliescu s-a lăsat înduplecat de rugăminţile colegilor săi senatori şi a decis cu mare mărinimie să rămână în această funcţie până la sfârşitul ac­tualei sesiuni parlamentare. Cu onoarea şifonată de eşecul de la Congres pe ca­le de a se repara, fostul preşedinte începe să vadă şi frumuseţea luptei de ghe­rilă.
    Deşi unii analişti politici consideră că el va pleca din Partidul Social Demo­crat, faptele arată că o astfel de eventualitate este tot mai puţin probabilă. Ion Iliescu înţelege că în afara PSD nu înseamnă mare lucru în sensul că nu va mai avea vreo influenţă notabilă pe scena politică. El încearcă doar să-şi întărească poziţia în interiorul partidului. Cu atât mai mult cu cât liderii actuali ai PSD i-au dat clar de înţeles că nu sunt prea speriaţi de o eventuală dezertare şi că doresc să aibă cu el o "relaţie consultativă". Asta înseamnă că Partidul Social Demo­crat a ieşit aproape complet de sub fascinaţia lui Ion Iliescu şi că se pregăteşte pentru o evoluţie în care fostul lider "nu este pe agenda partidului". Desigur că există şi foarte mulţi nostalgici, iar Ion Iliescu îşi are fanii săi, care aduc pro­cente partidului, dar în mod natural numărul lor se va reduce, iar PSD trebuie să se gândească la electoratul tânăr.
    Odată drumul găsit, partidul a început să iasă din letargia care i-a marcat ac­tivitatea în lunile ce au trecut de la alegerile generale. În faţa sa stau câteva bune prilejuri de a marca în poarta actualei Puteri. Primul este asumarea răs­punderii guvernului pentru un pachet eterogen de 18 legi privind proprietatea şi reforma în justiţie. Aşa cum era de aşteptat PSD a anunţat că va depune o moţiune de cenzură, considerând justificat că aceste legi sunt mult prea impor­tante pentru a nu fi dezbătute de Parlament. Anunţul lui Adrian Năstase a fost primit cu atât de mare enervare la Palatul Victoria încât primul ministru, uitând desigur regulile democraţiei, s-a stropşit acuzând PSD că se opune bunului mers al procesului de integrare în Uniunea Europeană. Iar restul vor veni odată cu monitorizarea atentă a activităţii guvernului. Pentru că este clar că greşeli vor fi, aşa cum au şi fost deja, cele legate de cota unică de impozitare, bâlbâielile legate de Codul Fiscal... Cât despre gestionarea dezastruoasă a inundaţiilor ce mai spunem? Sigur că numai cine munceşte greşeşte, dar rolul Opoziţiei este acela de a constitui un factor moderator al activităţii guvernamentale. PSD poate să facă acest lucru şi fără Ion I­liescu, pentru că PSD nu înseamnă doar Ion Iliescu indiferent de jocurile pe care acesta le va face.

---