Pentru acest editorial am fost în dilemă. Despre ce să scriu, proiectul utopic numit UE - adică Europa Unită - sau despre Noel Bernard? Şi am optat pentru ceea ce într-adevăr contează pentru noi, românii. Noi am trăit mersi prost şi pe vremea Comunităţii Europene, dar am fi devenit nord-coreeni dacă n-ar fi fost oameni ca Noel Bernard. Nu mă voi apuca acum să scriu biografia ilustrului ziarist, doar menţionez că a fost mulţi ani director al Europei libere şi a fost omul care l-a adus la Europa liberă pe Cornel Chiriac....
    Nu, să nu credeţi că se împlinesc nu ştiu câţi ani de la naşterea sau moartea lui Noel Bernard. Însă zilele acestea am citit cartea "Aici e Europa liberă", care este o selecţie din editorialele lui. Şi n-am putut să nu fac comparaţie între el şi editorialişti de azi, mai ales că duminică este şi o adunătură a Clubului Român de Presă. Şi m-am gândit: cum ar fi dacă ar candida la preşedinţia acestui for Noel Bernard? Cum să fie? Ca-n bancul cu piranda fără nivel politic. Nu-l ştiţi?! Pe scurt, prin anii '50 un ţigan vrea să divorţeze fiindcă piranda n-avea nivel politic. Şi ca să probeze le cere judecătorilor s-o întrebe cine-s în tablourile de pe perete. Începe piranda: tov. Emil Bodnăraş, tov. Gheorghe Apostol... şi re­gele. La care ţiganu' sare ca ars. Ce vă ziceam? Fă, proasto, ăla-i tov. Dej! Ce să caute regele cu derbedeii ăştia?!
    Ce mi-a plăcut la el era că pleca de la fapte în construirea raţionamentelor. În antiteză cu cei consideraţi azi de unii mari editorialişti. Aici e rigurozitatea. Să vedem stilul. Pe Ceauşescu din "d-l" nu-l scotea. E drept, spre sfârşitul anilor '70, când era evident, din când în când îi zicea şi dictator. Însă, îl "nimicea". Cu distincţie. Şi loviturile erau cu atât mai crunte fiindcă amintea şi de chestiile care au pornit bine. Dar, invariabil se terminau prost. În al treilea rând, nu te obliga să-ţi însuşeşti părerile lui. Şi nici n-avea de ce, aproape întotdeauna erau şi ale noastre. Prin '77, într-un editorial, Noel zicea că domnia lui Ceauşescu va mai dura cam cât se scursese până atunci, adică vreo 13 ani. Chestie de logică ce ţinea cont de vârsta împricinatului. 1977 şi cu 13 cât vine? 1990?... Şi atunci iar m-am gândit: dacă ar şti chestia aceasta editorialiştii noştri, cum s-ar repezi ei să taie firu'n patru ca să afle de unde a ştiut Noel Bernard că în '90 îi va apune steaua lui Ceauşescu? Şi nu-şi iroseau viaţa degeaba, în loc să stea liniştiţi în sânul familiilor lor? Cum s-a întâmplat şi acum, cu ziariştii răpiţi. Că tot ce-au făcut n-a fost decât să dezinformeze. N-au adus nici o informaţie verificată. Doar speculaţii aiuristice. Taman opusul a ceea ce făcea Noel Bernard. În loc să ple­ce de la fapte şi să facă raţionamente, ei elucubrau şi pe urmă torsionau rea­litatea ca să se potrivească în tiparele lor! Din păcate ziarişti într-adevăr buni - ca Rodica Culcer - apar la televizor la fel de rar ca formaţia Celelalte cuvinte. A­ceasta mi-a adus aminte de o altă similitudine cu vremurile de-atunci, pornind tot de la un editorial de-al lui Noel Bernard. Presa română a rămas la fel de proastă! Atunci fiindcă nu avea voie să informeze, acum pentru că oricine pune virgulă între subiect şi predicat are voie să scrie şi să vorbească prin mass-media.
    Dar, în memoria lui Noel Bernard, hai să caut şi eu ceva pozitiv pentru încheiere. Faptul că APTR a desemnat emisiunile de ştiri, revista presei şi talk-show-ul "Un m3 de cultură" (toate de la Realitatea TV) cele mai bune din categoriile lor mi-a umplut inima de bucurie. Mai sunt oameni care ştiu să apre­cieze valoarea...

---