.:: Unirea - cotidianul județului Alba ::. Actualitate.:: www.ziarulunirea.ro ::. 
Sub amenințarea unor noi inundații
Mobilizare generală pentru remedierea stricăciunilor
•Situație în continuare disperată la Râmeț și Războieni *Ion Dumitrel asigură că turiștii belgieni blocați la mănăstire sunt în siguranță
     Potrivit unei informări venite din partea Inspectoratului pentru Situații de Ur­gență, în majoritatea localităților și zonelor afectate de inundații s-a intervenit pentru remedierea situației, acolo unde condițiile meteo au permis-o. Astfel, la Aiud, s-a evacuat apa din pivnițele și beciurile a 19 gospodării, au fost curățate 2 fântâni, iar pompierii din localitate acționează cu 2 autospeciale de intervenție pentru evacuarea apei din restul gospodăriilor inundate. De asemenea, pompierii din Aiud acționau ieri cu o autospecială pentru evacuarea apei din pivnițele locuințelor inundate în satul Poiana Aiudului. La fel se procedează și în comunele Sâncel și Galda de Jos. Comitetul local de urgență format în comuna Ponor a luat măsuri pentru refacerea D.J. 107J. În satul Vale în Jos din comuna Ponor ieri mai erau 11 gospodării care nu aveau curent electric. D.N. 14B (Teiuș-Blaj) a fost redat circulației și pentru mașinile mici.
    În cursul zilei de ieri s-a deplasat în zona Râmeț, unde din cauza surpării D.J.750C este închis accesul spre Mănăstirea Râmeț, directorul D.P.L. Alba, Mihai Conțan, alături de cei de la Salvamont Alba. Ion Dumitrel, președintele CJ Alba, prezent la fața locului, a dat asigurări că cei 10 cetățeni belgieni sunt bine iar comunicarea cu Ambasada Belgiei la București este permanentă. "CJ Alba a solicitat conducerii mănăstirii să asigure mâncare și toate cele necesare turiș­tilor, chiar dacă pe cheltuiala noastră", a precizat Ion Dumitrel. "Singura soluție posibilă pentru cei 10 turiști belgieni de a ieși mai devreme de acolo, cu tot cu mașini, este o rută ocolitoare care duce direct în centrul de comună, dar numai după consolidarea acestui drum, care a fost de asemenea afectat de ape. A­ceastă rută ar putea prezenta unele riscuri pe care turiștii trebuie să și le asume în ceea ce privește integritatea mașinilor", a adăugat Dan Popescu, șeful Direcției Tehnice din CJ Alba.
    O altă situație dezastruoasă se înregistrează la Războieni unde, potrivit lui Ion Dumitrel, prezent în zonă în cursul zilei de ieri însoțit de specialiștii din CJ Alba, în 30 de case din apropierea gării apa este de un metru înălțime. Aici sistemul de drenare a fost prost gândit și realizat astfel că apa venită dinspre Lunca Mureș și Războieni se strânge în zona Gării Războieni. Singura soluție viabilă o constituie remedierea sistemului de colectare a apelor. "În asemenea momente de criză se dovedește cât de importantă este strângerea la aceeași masă a tuturor insti­tuțiilor din județ cu rol important în astfel de situații. Aceasta este strategia viabilă pe care o adoptă CJ Alba, chiar dacă aparent nu îi intră în atribuții", a declarat Ion Dumitrel. (I.P.)
În zonele calamitate
Apa de băut - numai fiartă în prealabil
     Urmare a ploilor abundente din ultima perioadă și a avertizărilor meteo, având în vedere faptul că au fost semnalate inundații în unele zone ale județului Alba, Direcția de Sănătate Publică Alba recomandă populației din zonele afectate să ia următoarele măsuri:
    - să consume apă de băut după o prealabilă fierbere de 1/2 oră și răcire, pentru a preveni riscul apariției unor îmbolnăviri cu transmitere hi­drică;
    - după retragerea apelor, să se efectueze dezinfecția surselor de apă și a grupurilor sanitare din gospodărie;
    - pentru efectuarea dezinfecției, instituția noastră stă la dispoziția autorităților locale cu substanțe dezinfectante și consultanță de specialitate.
    Relații suplimentare se pot obține la sediul DSP Alba, str. Alex. Vaida Voievod nr. 2, telefon 825547 * luni - joi orele 7.00 - 21.00; * vineri orele 7.00 - 19.00; sâmbăta și duminica orele 8.00 - 20.00.
Viitorul învățământului superior românesc, decis la Alba Iulia
     adunareLa Facultatea de Teologie a Universității "1 Decembrie 1918" din Alba Iulia a avut loc, ieri, deschiderea oficială a lucrărilor Conferinței Naționale a Rectorilor, care a re­unit nume grele ale învățământului superior românesc. Este vorba de însuși ministrul E­du­cației și Cercetării, Mircea Miclea, ex-mi­nistrul Învățământului, Ecaterina Andronescu, actualmente președinte al Consiliului Națio­nal al Rectorilor, secretarul de stat pentru învățământ superior și integrare europeană, Dumitru Miron și Constantin Brătian, director general al Direcției Generale pentru Învățământ Superior. Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Superior a fost reprezentat de președintele Radu Mircea Damian și vicepreședintele Radu Munteanu, iar din partea Parlamentului României au participat președinții celor două comisii pentru învățământ, deputatul Anghel Stanciu și senatorul Ivan Cismaru. Totodată, au luat parte rectorul Uni­versității "1 Decembrie 1918" Alba Iulia, Achim Moise, ÎPS Andrei Andreicuț, decanul Facultății de Teologie, iar din partea autorităților județene și locale au fost prezenți prefectul Cosmin Covaciu și subprefectul Clement Negruț, vice­preșe­dintele Consiliului Județean, Dan Simedru și primarul municipiului Alba Iulia, Mir­cea Hava.
    În alocuțiunea sa, ministrul Mircea Miclea a declarat că universitățile trebuie să se schimbe radical, iar dacă nu se vor restructura fundamental se vor desființa sau vor deveni instituții marginale. El a motivat că, treptat, atât monopolul producției de cunoștințe de nivel înalt deținut de universități se pierde, ca de altfel și livrarea acestor cunoștințe, pe măsură ce tot mai multe companii asigură angajaților lor cursuri de înalt nivel."Dacă schimbarea devine regula, nu excepția, avem șanse să supraviețuim", a spus ministrul Miclea. El a arătat că pentru pe­rioada următoare există 3 priorități majore pentru învățământ, adoptate de Grupul de la Bologna: asi­gurarea unor calificări compatibile cu piața muncii din UE, asigurarea calității în învățământ și reformarea examenului de doctorat. Ceilalți vorbitori, între care și reprezentanții autorităților județene și locale, și-au arătat sprijinul pentru dezvoltarea învățământului superior albaiulian, rectorul Achim Moise primind, în semn de apreciere și dovadă a celor afirmate, Steagul și Stema municipiului Alba Iulia din partea primarului Mircea Hava. Vom reveni cu amă­nunte.
Robert GHERGU

Un cetățean din Blandiana oferă găzduire pe viață unei văduve din Banatul inundat
     Suferința confraților noștri din Banat, zonă greu încercată în urma calamităților naturale, nu i-a lăsat insensibili pe locuitorii județului Alba, care au contribuit cu ajutoare pentru sinistrații din vestul țării loviți de furia apelor, gesturile umanitare îmbrăcând diverse forme. O inițativă inedită de sprijin pentru drama petrecută în preajma Sărbătorilor Pascale are și dl. Ioan Nuțiu, din comuna Blandiana, județul Alba. Acesta, în vârstă de 60 ani, se oferă să găzduiască în propria locuință, definitiv, până la sfârșitul vieții, o văduvă din zonele calamitate, care și-a pierdut agoniseala de-o viață. "Și așa sunt singur de multă vreme, ar fi păcat să nu întind o mână de ajutor unei femei disperate", a spus dl. Nuțiu, care poate fi găsit în Blandiana, nr. 54, sau la telefonul 760700 (de preferința duminica seara). În atari condiții așteptăm ca persoanele abilitate din județ să se preocupe de acest caz și astfel să se înfiripe o punte de legătură între Blandiana și Banat. (H.D.M.)
În tranzacțiile imobiliare, românii au găsit repede "rețeta"
Cum se poate "fenta" Codul Fiscal
     Începând cu data de 3 iunie a.c., persoanele care efectuează tranzacții imo­biliare (vânzări de locuințe și terenuri) vor plăti la stat un impozit de 10% din va­loarea tranzacției, potrivit noului Cod Fiscal. Cum întotdeauna există și excepții de la regulă, vă prezentăm mai jos trei modalități legale găsite de români de a fenta prevederile Codului Fiscal. Prima dintre aceste modalități ar fi donarea imo­bilului respectiv unei terțe persoane - soț, soție, copil, altă rudă, etc - care ulterior va putea înstrăina imobilul fără a plăti impozitul aferent. O a doua modalitate ar fi un schimb de case sau terenuri, indiferent de valoarea lor, între potențialii parte­neri care urmează să efectueze tranzacția. Nici în acest caz nu se percepe impozit. A treia cale ar fi înființarea unei societăți comerciale și aducerea imo­bilului ca aport la capital, urmat apoi de înstrăinare. În acest caz, potrivit noilor prevederi, oare cine pierde și cine câștigă?!? (R.J.)
A fost înființată Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private
     Guvernul a decis înființarea Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pen­sii Private, autoritate autonomă care va reglementa și supraveghea sistemul de pensii administrate privat. În primii ani noul organism va fi susținut financiar de Banca Mondială. Până în 1 iulie, Comisia de Supraveghere trebuie să elaboreze normele metodologice pentru funcționarea sistemului de pensii administrate privat și se preconizează că acesta va deveni funcțional până la sfârșitul anului. Co­misia de Supraveghere va autoriza societățile care vor administra fondurile de pensie privată, va coordona, supraveghea și controla activitatea sistemului de pensii private pentru a proteja interesele deponenților. Ea are dreptul să intervină în litigiile apărute între o persoană care contribuie la fond și care se consideră prejudiciată și administratorul fondului privat de pensii. De asemenea, va publica, în cel mult 6 luni de la sfârșitul fiecărui an, analiza privind evoluția și funcționarea fondurilor de pensii private. (S.F.D.)
Învinuirea domnului Ion Iliescu - o diversiune a puterii
•Comunicat de presă de la PSD
     Partidul Social Democrat consideră că punerea sub învinuire a domnului Ion Iliescu reprezintă un act politic deliberat și o diversiune a actualei puteri. Este lim­pede acum că revanșa politică reprezintă strategia de acțiune a actualilor gu­vernanți. Avertizăm actuala putere că, în contextul politizării actului de justiție, un asemenea tratament aplicat unui fost șef de stat poate deschide calea unei crize politice majore. PSD solicită un act de justiție cu adevărat independent, proceduri de investigare conforme cu prevederile legale, precum și respectul și considerația care trebuie acordate unui fost șef al statului român. Astfel de diversiuni, menite să mascheze incapacitatea gravă a actualei puteri în gestionarea problemelor economice și sociale ale țării, riscă să aducă un plus de prejudicii statului de drept și funcționării democrației în România. (Biroul de presă al PSD)
Biciclistă accidentată
     Joi, în jurul orei 19.00, la intersecția străzii Bărăbanț cu Grivița din Sebeș, Maria Petrar (52 de ani), muncitoare la Ciserom Sebeș, aflată pe bicicletă, nu a acordat prioritate unei mașini marca Renault Megane. La volanul acesteia se afla Ioan Adrian David (19 ani), student, care circula pe str. Dorobanți în direcția pieții. În urma impactului, "șoferița" vehiculului cu două roți, care a aflat cu această ocazie că mașina "bate" bicicleta, s-a ales cu 3 coaste fracturate, traumatism cranian și fractură a ramurii ischio-pubiene. În cauză, cercetările continuă. (I.P.)
Trageri de artilerie pe Muntele Găina
     Vânătorii de munte din cadrul Unității Militare 01467 Abrud vor executa în perioada 13-15 iunie, pe Muntele Găina, trageri de artilerie cu armamentul din dotare, a anunțat purtătorul de cuvânt al Brigăzii 5 V.M. "Avram Iancu" din Alba Iulia, mr. Constantin Marica. Militarii divizionului din Abrud, subordonat Brigăzii 5 V.M., vor trage cu tunul de calibru 76 milimetri, ședința de tragere fiind inclusă în Planul pregătirii de luptă al vânătorilor de munte pentru acest an.(R.G.)
Fostul ambasador SUA invitat la Alba Iulia
     Consilierul prefectural pentru problemele rromilor, Gruia Bumbu, i-a lansat propunerea fostului ambasador al Statelor Unite ale Americii la București, James Rosapepe, de a vizita municipiul Alba Iulia, împreună cu o delegație de oameni de afaceri, în vederea realizării unor investiții. Consilierul Bumbu a precizat că s-a întâlnit cu fostul reprezentant al diplomației americane la întoarcerea de la un forum internațional de la Praga, în timp ce se afla pe aeroportul din Budapesta. Ex-ambasadorul SUA la București a spus că va onora această invitație, urmând să fie stabilită doar data exactă a vizitei. Pe perioada cât a reprezentat diplomația americană în România, James Rosapepe s-a aflat de mai multe ori la Alba Iulia, de fiecare dată plecând cu impresii foarte bune despre primarul Mircea Hava, municipiu și locuitorii săi.(R.G.)
"Sanitarii pricepuți"
     Școala generală "Ion Agârbiceanu" din Alba Iulia va găzdui sâmbătă, 11 iunie, de la ora 9.00, faza județeană a concursului "Sanitarii pricepuți", organizată de Crucea Roșie Alba, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean și Direcția de Sănătate Publică. Directorul Crucii Roșii Alba, Adrian Dușa, a declarat că vor participa 8 echipaje formate din elevi de gimnaziu și 8 echipaje ale liceenilor, care au câștigat etapele zonale. Ocupanții podiumului de premiere vor fi recompensați cu suma totală de peste 20 de milioane de lei, iar echipajul școlii câștigătoare va participa luna viitoare la o tabără la Poiana Pinului, județul Buzău, pentru liceeni nefiind organizată în acest an fază națională.(R.G.)

Sus
© Copyright S.C. Unirea Pres S.R.L.
Toate drepturile rezervate.