Constrângerea de a ne acomoda cu noul acestui deceniu şi jumătate de istorie constituie o împovărare care aproape ne îmbolnăveşte. Toată această re­calcitraţie se întemeiază pe dorinţa de a afla într-un final adevărul despre viaţa noastră de-atunci ori de perspectivă. Contradictorii sunt amintirile despre zilele de la mijlocul lui iunie '90 din Piaţa Universităţii; după cum tot aşa sunt şi re­memorările sporadice ale răpiţilor în Irak. Încurcaţi în propriile spuse, în dulcele limbaj impus de legile confidenţialităţii secretelor mari, şi actorii din 13-15, şi confraţii ziarişti ai zilelor noastre şi mulţi, mulţi alţii au uitat esenţialul spre deruta mass-media şi a publicului curios. Evenimentele au prins bine Executivului şi Cotrocenilor, asaltate de probleme ce par că nu-şi mai găsesc rezolvarea, prin direcţionarea atenţiei în puncte fixe, altele decât frământările majore care macină cu adevărat naţia. Greva ceferiştilor a fost garată pe linie moartă, aşijderea tirul inundaţiilor aproape interminabile cu toate dezastrele antrenate în iureşul apelor dezlănţuite. Despre leul greu nu se mai aude mai nimic, în locul aşteptatelor demonstraţii de schimb înstăpânindu-se feroce noi scumpiri, noi taxe care ne zeciuiesc înainte de-a apuca la noul bănuţ. Maxima rezervă a declaraţiilor a dat naştere unor comentarii pe larg, unor speculaţii demne de Guiness Book. Confraţii jurnalişti, lideri diverşi şi voci "din opinie" au avut grijă să umple timpul aşteptărilor... Nu ne mai încărcăm "memoria colectivă" revenind asupra trecutelor fapte pe care doar scurgerea celor cincizeci de ani le-ar mai putea descâlci şi ne oprim asupra unui sector bulversat şi minimalizat - învăţământul - care încearcă din răsputeri să se re-re-reorganizeze dintr-o structură bună, statuată de ceva secole, într-o alta, chipurile, modernă şi maleabilă. Chinurile facerii şi desfacerii temutului nostru sistem de învăţământ le-au suportat cu străşnicie generaţii de învăţăcei, dar se pare că moştenirea învăţării va mai chinui încă multe generaţii. Teste peste teste se aruncă de la comenduirile ministeriale peste o plămadă studioasă care sub acoperământul legilor în mişcare aproape că nu mai ştie încotro să se îndrepte. Ne imaginăm deja emoţia ce-i cuprinde pe viitorii studenţi care vor ieşi gata calificaţi din sălile de curs într-un răstimp scurtat după moda europeană. Fără iluzii cumpărate pe bani grei doar cu grija găsirii unei slujbe în ţară sau aiurea. Ca să fie compatibili cu dimensiunile şcolilor de pe restul con­tinentelor, ai noştri tineri vor mai adăuga musai masteratul şi doctoratul în coada titlurilor de nobleţe universitară. Cu un asemenea bagaj de diplome, nu de cu­noştinţe, cum se spunea pe vremuri, ei pot trece hotărât punctul de frontieră fără riscul de a fi reţinuţi la muncă la domiciliu. Cât de trainic se leagă între ele pre­ceptele învăţământului tradiţional cu care am uimit o lume întreagă cu cele mo­derne, "monitorizate" la maxim, ne va spune viitorul nostru european. Până a­tun­ci însă pregătiţi-vă liceeni de cursuri mai subţirele cu câteva ceasuri, de materii reduse procentual cu un sfert, iar voi aspiranţi la titluri de doctori argăsiţi-vă bu­zunarele ca să puteţi susţine fondurile pentru PIB.
    Mărturisesc cu amărăciune că aşteptam un alt fel de concreteţe în remo­de­larea şcolii româneşti, dincolo de cele câteva fraze mai mult ameninţătoare decât călăuzitoare ale ministrului de resort. Dascălii şi discipolii la un loc nu au de ales în afara studiilor mai translucide, a catedrelor mărunţite şi, neîndoios, a taxelor ajustate valoric la noua calitate. Daţi-ne şi nouă voie să ne păstrăm maxima rezervă în exprimarea altor posibile opinii, mai bine zis a nemulţumirilor colective pe care oricum nu le monitorizează nimeni, undeva acolo sus. Poate... "pro­fe­so­rii foarte profesionişti".

---