.:: Unirea - cotidianul județului Alba ::. Curier județean.:: www.ziarulunirea.ro ::. 
Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Gaze­lor Naturale
Anunț important pentru consumatorii de gaze naturale
     Începând cu data de 1 iulie a.c, prețul gazelor naturale se majorează în me­die cu 10,2 la sută, ca urmare a obligațiilor pe care țara noastra și le-a asumat prin Acordul negociat cu Fondul Monetar Internațional și din cauza creșterii prețului la gazele din import, pentru prima parte a acestui an. Ținând cont că estimările privind evoluția prețurilor la gazele naturale din import pentru a doua parte a anului sunt favorabile unei situații de stabilizare, este foarte posibil ca o următoare recalculare să aibă loc doar în cursul anului viitor.
    Obiectivul major al ANRGN este să asigure cadrul legal privind implementarea reglementărilor juridice, tehnice, comerciale pentru sectorul gazelor naturale, astfel încât, la 1 ianuarie 2007, data aderării României, piața gazelor naturale din țara noastră să fie compatibilă cu cea din UE. Dacă în domeniile petrolier și electricitate, prețurile sunt comparabile cu valorile din țările membre ale UE, nu același lucru se poate spune despre sectorul gazelor naturale, unde aplicarea măsurilor reformiste a fost întârziată nepermis. Este regretabil că în domeniul gazelor naturale nu s-a acționat la timp, iar din acest motiv, suntem nevoiți să găsim soluții la ceea ce n-au făcut alții, probabil, de teama aplicării unor măsuri considerate nepopulare. Îi asigurăm pe toți consumatorii de justețea ultimei ma­jorări, care s-a făcut pe baza unor calcule bine fundamentate. Totodată, îi asi­gu­răm pe consumatori de întreaga noastră disponibilitate, transparență și corecti­tudine, în speranța că aceștia vor înțelege că ANRGN este obligată să imple­menteze acordurile internaționale negociate în sectorul gazelor naturale, dar veghează în același timp și la respectarea aplicării unor prețuri corecte. ANRGN a urmat întreaga procedură legală în stabilirea noilor prețuri și a comunicat societății civile argumentele referitoare la această majorare, începând cu 1 iulie. Pentru corecta in­formare a opiniei publice precizăm că la prima categorie a con­sumatorilor casnici, ca urmare a majorării, prețul este de 694,77 RON/1000 mc sau 6947700 ROL/1000 mc la Distrigaz Nord, iar la Distrigaz Sud prețul este de 699,79 RON/1000 mc sau 6997900 ROL/1000 mc, în timp ce la ultima categorie a consumatorilor industriali, prețul este de 591,16 RON/1000 mc sau 5911600 ROL/1000 mc la Distrigaz Nord și de 625,22 RON/1000 mc sau 6252200 ROL/1000 mc la Distrigaz Sud. Prețurile nu includ TVA.
    Venind în sprijinul cetățenilor, Guvernul a stabilit în ultima ședință acordarea unor ajutoare financiare consumatorilor care utilizează gazele naturale pentru încălzire, în scopul diminuării costurilor pe care aceștia le suportă. Sprijinul a­cor­dat de Executiv va merge în două direcții. În primul rând se vor acorda aju­toare financiare suplimentare pentru încălzirea locuințelor în perioada iernii 2005-2006, pentru persoanele cu venituri scăzute. În al doilea rând se va dezvolta un program prin care vor fi acordate ajutoare financiare privind achiziționarea de cen­trale termice pentru gospodăriile care utilizează în acest moment gaze naturale la sobe de teracotă sau alte aparate de încălzire cu randament scăzut. Bene­fi­ciarii acestui program vor avea un confort sporit, cu un consum redus de gaze naturale, respectiv facturi mai ușor de suportat, ținând cont de creșterea prețu­rilor din acest an. Guvernul a dispus și înființarea unui Comitet Interministerial care este mandatat să găsească soluții financiare și să stabilească modul în ca­re aceste programe de protecție socială vor fi implementate. Președinte
Ștefan COSMEANU

Sus

© Copyright S.C. Unirea Pres S.R.L.
Toate drepturile rezervate.