Asalt asupra autobuzelor!

Ajunsă în cea de-a 14-a zi, greva feroviarilor, la care s-au raliat de luni și sindicatele din ramura mișcare-comercial, aduce bani frumoși firmelor de transport auto. Navetiștii iau pur și simplu cu asalt autobuzele și microbuzele. Iar acest asalt înseamnă pentru multe astfel de firme redresarea situației financiare, multe dintre ele zbătându-se până acum cu greu să se mențină în afara falimentului.
(A.D.)
Sezon turistic cu drumuri ciuruite
Șoferii trebuie să ocolească zeci de kilometri ca să ajungă pe Valea Sebeșului sau în Munții Apuseni
Prefectul Cosmin Covaciu amenință cu luarea unor măsuri drastice împotriva firmelor de construcții care execută reparații la drumurile naționale Sebeș-Oașa și Abrud-Brad, întrucât finalizarea lucrărilor a întârziat cu cel puțin o lună. Potrivit purtătorului de cuvânt al Instituției Prefectului, Cosmina Horvath, la insistențele prefectului Cosmin Covaciu, Compania de Autostrăzi și Drumuri Naționale a promis acum 4 luni că drumurile amintite vor fi reparate până cel târziu la începutul lunii mai. Ea a recunoscut că o lucrare de reabilitare a acestor artere de circulație necesită fonduri mari, de care Compania de Autostrăzi și Drumuri Naționale nu dispune. Cosmina Horvath este, însă, de părere că nici indiferența crasă față de starea acestor șosele naționale nu poate fi tolerată, mai ales că drumul Sebeș - Oașa face legătura cu o zonă turistică de mare frumusețe, căutată de mulți turiști. Așa s-a ajuns în situația în care, pentru a ajunge pe Valea Sebeșului (Valea Frumoasei), șoferii sunt nevoiți să utilizeze o rută ocolitoare, deplasarea din Sebeș făcându-se pe la Păltiniș (Sibiu) sau pe la Novaci (Gorj). Reprezentanta Instituției Prefectului crede că o mare responsabilitate o au și persoanele fizice și juridice care au obținut dreptul de exploatare a pădurilor din zonă. Acestea "utilizează" drumul pentru a aduce din parchete și a transporta materialul lemnos, fără să înlăture măcar deșeurile rămase în urma exploatării.
(R.G.)
Bătaie pentru pământ mai ceva ca-n romanele lui Rebreanu
La Blaj, doi vecini care stau gard în gard, s-au luat la bătaie cu coasa și bâta pe motiv de... pământ. Luni, 20 iunie a.c., în jurul orei 19.45 polițiștii au fost sesizați despre faptul că doi bărbați au fost aduși la Spitalul din localitate, prezentând multiple contuzii și tăieturi pe care și le-au cauzat reciproc în urma scandalului iscat pe fondul unor neînțelegeri mai vechi legate de grănițuirea gospodăriilor familiilor Corlaciu și Boca, de pe str. Alexandru Borza din Blaj. Traian Boca (52 de ani) înarmat cu o coasă, i-a provocat vecinului său, Vasile Corlaciu (48 de ani), mai multe leziuni serioase care pot duce chiar la mutilare pe viață: plagă tăiată anterioară și exterioară la antebrațul stâng cu secționare de arteră și nerv radian și șoc hemoragic. Boca, la rândul lui s-a ales cu traumatism cranio-cerebral cu plăgi parietale și temporale zdobite prin agresiune, în urma loviturilor cu bâta primite de la Corlaciu. După ce și-au împărțit unul altuia lovituri de coasă și bâtă au ajuns la spital iar cercetările continuă pentru stabilirea vinovăției fiecăruia dintre ei. În funcție de numărul de zile de îngrijire pe care le va primi fiecare, de plângerile penale și de evoluția stării lor de sănătate se va stabili tragerea la răspundere a celui vinovat.
(I.P.)
Tiberiu Bărbulețiu nu mai este șeful parlamentarilor români la NATO
Deputatul PNL de Alba Tiberiu Bărbulețiu a pierdut șefia Delegației Parlamentului României la NATO. Faptul s-a produs săptămâna trecută și a fost validat prin votul plenului Camerei Deputaților. Surse bine informate ne-au spus că îndepărtarea lui Bărbulețiu din această funcție este rezultatul unui troc. Mihai Lupoi a condiționat PNL de înscrierea sa în acest partid prin primirea șefiei acestei delegații parlamentare. Reamintim că Mihai Lupoi a fost militar de carieră și a fost ales deputat pe lista Partidului România Mare, de unde acum a migrat spre PNL. Mai spunem că Tiberiu Bărbulețiu este propus pentru Parlamentul European ca reprezentant al PNL.
(A.D.)
Lansare de carte la Centrul Militar din Alba Iulia
Editura "Unirea" din Alba Iulia propune publicului cititor cea de a patra carte a Veronicăi Oșorheian, intitulată "Mărturisiri", cu o prefață semnată de criticul Aurel Pantea, sub titlul "Confesiunea ca declarație de dragoste", din care spicuim: "Punerea pe prima scenă a scriiturii a unei subiectivități ce se devoalează la persoana întâi, pretinzând că oferă autenticitatea neficționalizată a vieții imediate, e prezentă peste tot. Una din explicațiile acestui fenomen constă în deblocarea postrevoluționară a tuturor psihismelor.
Unele cărți de acest fel produc naratori de tip resentimentar. Foarte puțini pun în scenă o identitate fericită. Doamna Veronica Oșorheian face parte din această ultimă categorie. Paginile confesive ale dumneaei recuperează vârste de odinioară. Prozatoarea, pentru că de o prozatoare e vorba, în cele din urmă, are o autentică vocație de a povesti și de a se povesti."
Mâine, joi - 23 iunie, orele 16.00, va avea loc lansarea cărții, la Cercul Militar din Alba Iulia, iar cartea va fi prezentată de criticul Aurel Pantea.
Autoarea vă așteaptă cu drag.
Tentative de sinucidere?
Andreea C., din Cugir și Maria U., din Feneș, ambele de 21 de ani, au ajuns luni după-amiază la Spitalul Județean de Urgență, după ce au băut somnifere cu pumnul, din motive numai de ele știute. Andreea a fost diagnosticată cu intoxicație acută cu Medazepam, din discuțiile purtate cu personalul de gardă de la "Urgențe" rezultând că a ingerat 9 somnifere. Maria, cealaltă pacientă, a fost diagnosticată cu ingestie voluntară de Diazepam, susținând că a înghițit toate tabletele dintr-o cutie, adică 20 de pastile. Cele două tinere au fost supuse spălăturilor gastrice și tratamentului aferent, fiind trimise la secția psihiatrie, potrivit uzanțelor, pentru un consult de specialitate.
(R.G.)
Subprefectul, pe Muntele Găina
Subprefectul Clement Negruț se va deplasa astăzi pe Muntele Găina pentru a pune la punct detaliile organizării ediției din acest an a tradiționalei serbări populare "Târgul de fete". El va fi însoțit de reprezentanți ai Consiliului Județean, Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență (Pompieri), Inspectoratului Județean de Jandarmi, Direcției Silvice, Sucursalei Județene a SC Electrica, SC Drumuri și Poduri Locale și Secției Drumuri Naționale Alba. "Vrem ca în acest an organizarea să fie mai bună. Am schițat deja un proiect al programului cultural-artistic al manifestărilor, care va include și noutăți", a spus subprefectul Clement Negruț.
(R.G.)
Punte spre Abrud
În data de 17 iunie a.c. s-au finalizat lucrările și s-a dat în folosință puntea de la Gatul Împărăției. Aceasta leagă direct cătunul Serbina în care trăiesc 9 familii de orașul Abrud. Înainte, oamenii erau nevoiți să parcurgă 3 km ca să ajungă în oraș.
(I.R.)
Oltcit în flăcări!
Luni, în jurul orei 21.00, polițiștii din Săsciori au fost alertați de un localnic care susținea că pe DN 67 C, între Căpâlna și Laz, arde un autoturism. Lucrătorii Poliției au sesizat și pompierii împreună cu care s-au deplasat la fața locului unde au constat că într-adevăr o mașină marca Oltcit ardea asemeni unei torțe. În ciuda intervenției pompierilor, autoturismul a fost distrus de flăcări aproape în întregime însă conducătorul a reușit să se salveze neexistând nici o altă pagubă în afara mașinii a cărei valoare a fost estimată la circa 10 milioane lei. Se pare că aceasta s-a aprins din cauza unei defecțiuni la partea electrică.
(I.P.)
Acțiuni preventive
În week-endul trecut Poliția Rutieră Alba a declanșat o acțiune de prevenire a accidentelor rutiere grave. Au fost constatate 466 de încălcări ale regulamentului, fiind reținute 13 permise de conducere și aplicate 28 de sancțiuni pentru depășiri neregulamentare.
(I.P.)