.:: Unirea - cotidianul județului Alba ::. Actualitate.:: www.ziarulunirea.ro ::. 
Uite presiunea, nu e presiunea!
•La o zi după ce a admis că i s-a propus să treacă de la PSD la alt partid, primarul Ocolișului s-a răzgândit
     În cadrul celei mai recente conferințe de presă susținută de PSD Alba, Ioan Rus a precizat că a înaintat primului-ministru al României o scrisoare deschisă în care se referă, printre altele, și la situația din comuna Ocoliș, satul Lunca Largă rămânând izolat în urma inundațiilor. "Primarul comunei Ocoliș, domnul Alin Ju­can, de profesie medic veterinar, membru al PSD, a făcut apel la Consiliul Jude­țean Alba și la Prefectura județului Alba să fie sprijinit cu fonduri pentru finalizarea lucrărilor de construcție a dispensarului uman. Conducătorii celor două instituții pu­blice județene i-au cerut, fiecare în parte, să treacă la PD, respectiv la PNL și atunci comuna Ocoliș va primi sumele necesare finalizării lucrării. Cum domnul primar nu a înțeles să-și abandoneze partidul care l-a susținut în alegeri, repre­zen­tanții Alianței D.A. din județul Alba obstrucționează, pe criterii politice, alo­ca­rea fondurilor", se specifică în scrisoarea amintită și semnată de liderul PSD Al­ba, Ioan Rus.
    În cadrul conferinței de presă PSD la care a participat și Alin Jucan, primarul Ocolișului, acesta a respins doar parțial afimația de mai sus specificând că nu i s-a făcut nici un fel de propunere de a trece la un alt partid în timpul crizei inun­dațiilor dar că, într-adevăr, astfel de discuții au avut loc mai demult. "În scrisoare domnul Ioan Rus afirma că s-au făcut asupra mea presiuni din partea Prefecturii și Consiliului Județean de a demisiona din PSD și a deveni membru al PNL sau PD. Aceasta, spune domnia sa, în schimbul primirii de fonduri din partea celor do­uă instituții publice mai sus menționate. Doresc să precizez să nu s-au făcut niciodată presiuni asupra mea nici din partea Instituției Prefectului județului Alba și nici din partea Consiliului Județean", specifică Alin Jucan într-un comunicat de presă.
    Greu de înțeles ce l-a făcut pe Alin Jucan să se răzgândească de pe o zi pe alta și să susțină că nu s-au făcut presiuni asupra sa niciodată în condițiile în care cu o zi înainte spunea că discuții în acest sens au fost, dar că ele sunt mai vechi. Sau este doar o chestiune de nuanță și primarul Ocolișului nu le-a consi­derat presiuni ci simple propuneri? Sau poate s-a creat o neînțelegere în sensul că Ioan Rus vorbea în scrisoare despre fondurile pentru dispensar iar Alin Jucan, despre fondurile necesare îndepărtării efectelor inundațiilor. Oricum, ar fi de pre­ferat pentru imaginea publică a PSD ca cei doi, Ioan Rus și Alin Jucan, să lămu­rească cine a făcut presiuni și asupra cui, evident în cazul în care un asemenea lucru chiar s-a întâmplat. (I.P.)
Campanie de prevenire a intoxicațiilor cu ciuperci
     Ca urmare a înmulțirii intoxicațiilor cu ciuperci necomestibile, directorul Di­rec­ției de Sănătate Publică Alba, dr. Ion Munteanu, a dispus demararea unei cam­panii de informare a populației pentru prevenirea apariției altor cazuri de îmbol­nă­vire. El a declarat că, pe lângă articole în presă, vor fi distribuite populației ma­teriale informative legate de consumul de ciuperci. Într-un comunicat de presă, DSP Alba atenționează populația că nici un soi de ciuperci nu mai este sigur, din cauza mutațiilor care pot să apară prin trecerea sporilor de la ciupercile otră­vitoare la cele comestibile, pe fondul condițiilor meteorologice actuale (furtuni, vi­jelii). În acest context, DSP Alba, prin serviciile specializate, recomandă cetă­țe­nilor să evite consumul de ciuperci, atât al celor cumpărate de la piață, dar ne­controlate, cât și al celor culese de ei înșiși. În schimb, locuitorii pot consuma ciuperci de cultură. În cazul în care au apărut, totuși, semne ale intoxicațiilor (du­reri abdominale, grețuri, vărsături, erupții pe piele însoțite de mâncărimi ase­mă­nătoare urticariei), trebuie să vă prezentați imediat la medicul de familie. DSP Alba insistă ca populația din zonele unde s-au înregistrat cazuri de intoxicații cu ciuperci, cum este Cugirul, să respecte recomandările menționate. Reamintim că, numai în ultima săptămână, 8 persoane aparținând unui număr de 4 familii din Cugir au ajuns la spital, unele chiar în stare gravă, după ce au consumat ciu­perci.(R.G.)
O taxă îndepărtează investitorii de stațiunile turistice
     Atrași de potențialul turistic al localității Arieșeni, investitorii sunt obstruc­țio­nați în demersurile lor privind realizarea pârtiilor de schi, în baza programului na­țional "Superschi în Carpați", a declarat prefectul Cosmin Covaciu, preocupat de soarta turismului montan. Motivul: primăria nu poate obține aprobarea Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale pentru scoaterea terenurilor din fondul forestier fără plata taxei aferente, dacă studiul de dezvoltare nu este aprobat de guvern. Prefectul solicită Guvernului României să aducă unele modificări la Legea 526/2003 privind programul național "Superschi în Carpați", care include și loca­li­tatea turistică Arieșeni, prin adoptarea unei ordonanțe de urgență. "Fără modi­fi­carea Legii 526/2003, Programul Național "Superschi în Carpați" nu are șanse de a fi realizat", consideră prefectul Cosmin Covaciu.(R.G.)

Sus
© Copyright S.C. Unirea Pres S.R.L.
Toate drepturile rezervate.