Printre toate hârjonelile politice estivale a trecut aproape neobservat un fapt care prin consecinţele sale va marca pozitiv, dacă lucrurile se vor derula aşa cum le-au gândit promotorii lui, evoluţia pe termen lung a societăţii româneşti. Mă refer la decizia ministrului Educaţiei Mircea Miclea de finanţare a unităţilor din în­vă­ţământul preuniversitar pe criterii de performanţă, după modelul care se aplică de­ja în învăţământul superior. Până la începerea noului an şcolar a mai rămas puţin timp, iar "socotelile de elevi" sunt deja făcute. Dar ce înseamnă exact finanţarea pe baza performanţei? Ea înseamnă că şcolile unde se face carte cu adevărat vor avea şi căutare în rândul elevilor şi al părinţilor, deci vor avea şi o finanţare mai bună din partea ministerului, în timp ce şcolile unde performanţa şcolară este slabă vor avea de înfruntat spectrul desfiinţării. Pentru a elimina subiectivismul, unul dintre principalele criterii de apreciere a performanţei este cel al rezultatelor la testele naţionale şi la bacalaureat. Degeaba o şcoală va avea elevi mulţi, dacă rezultatele la aceste teste vor fi mediocre şi submediocre, şi finanţarea va fi pe măsură. Şi activitatea profesorilor va fi evaluată pe criterii de performanţă, astfel încât şi un dascăl tânăr cu rezultate poate câştiga chiar mai bine decât unul că­runt dar care nu performează. Sigur că nu vor fi lăsate de izbelişte şcolile din zonele izolate, dar finanţarea pe criterii de performanţă este un stimulent pentru toţi, deci o şansă şi pentru elevii care merg la aceste şcoli de a beneficia de învăţământ de calitate. Bătălia dintre şcoli va fi accentuată şi de previziunile sum­bre în ceea ce priveşte populaţia şcolară, previziuni care arată că în următorii ze­ce ani ea va scădea cu 10-15 la sută.
    În acelaşi timp, ministrul Miclea a declarat că se va pune accent pe redi­mensionarea liceelor cu specific tehnic, urmărindu-se astfel o corelare mai bună între domeniile în care şcolile pregătesc forţa de muncă şi cererea reală de pe piaţa muncii. Un studiu recent efectuat de minister arată că pregătim prea mulţi mecanici, dar cererea cea mai mare este în domeniul serviciilor. De aceea se pot prevedea unele disponibilizări în acest domeniu, marcate sindical, dar sperăm în fermitatea domnului ministru.
    Şi tot în sprijinul elevilor, dar şi ca un răspuns dat nevoii de descentralizare şi în domeniul învăţământului, ministerul doreşte o reevaluare a curriculumului na­ţional în sensul descongestionării şi al punerii accentului nu pe memorarea unei cantităţi mari de informaţii de multe ori inutile, cât pe formarea abilităţilor profe­sionale. De aceea Mircea Miclea a anunţat că se doreşte ca circa 20 la sută din acest curriculum să fie stabilit la nivel local prin consultarea elevilor şi a părinţilor şi în conformitate cu nevoile pieţei muncii dintr-o anunită zonă. Acum doar 2-3 la sută din acest curriculum este stabilit la nivel local.
    Ceea ce este însă în primul rând de remarcat este că Ministerul Educaţiei es­te poate singurul minister (dacă-l excludem pe cel al Administraţiei şi Internelor, unde specificul este de aşa natură) în care se aplică principiul continuităţii. Nu al miniştrilor, ci al ideilor. Mircea Miclea a înţeles să preia şi să continue ceea ce au făcut bine miniştrii dinaintea sa. A înţeles că o fi repetiţia mama învăţării, dar repetarea continuă a debutului reformei reale în învăţământ nu produce decât bul­versare. Şi dacă ideile pe care acum le promovează vor fi puse în practică, chiar dacă am înţeles că procesul va fi unul de durată, atunci putem să sperăm că, în sfârşit, în învăţământul românesc lucrurile încep să se schimbe în bine. Iar exem­plul de continuitate în idei de la Ministerul Educaţiei ar putea fi copiat şi de alţi mi­niştri.

---