Pe zi ce trece politicienii se străduiesc să furnizeze superlative, avânturi şi dezlănţuiri spre deliciile presei, ale populaţiei "însetate" de sentimente de forţă şi triumf. Deunăzi, cu un neînfrânat orgoliu, Mircea Geoană, proaspătul preşedinte al PSD, trăind fiorul cultului propriei sale făpturi, i-a aruncat mănuşa lui Adrian Năstase subliniindu-i prin portavoce că "liderul partidului este unul singur". Mâ­niat de desfătările fără seamăn ale lui Năstase pe la posturile TV şi agenţiile de ştiri, Geoană de dincolo de mări şi ţări trimite agresat mesaje pe canalul Rom­pres, uitând probabil că mai sunt şi telefoane mobile, cu SMS-uri, e-mail-uri şi câte altele, amintindu-i că "expunerea mediatică excesivă dăunează", regulă pe care nici chiar domnia sa nu o aplică.
    Neezitant, Năstase, aduce dialogul la fortissimo invitându-l pe camaradul său la o şedinţă de partid în care "va trebui să lămurim dacă la Congres s-a stabilit o formulă de funcţionare a partidului 1 + 599999 sau dacă a fost aleasă o echipă de conducere cu roluri complementare". Schimbul de replici, neîndoios prin mass-me­dia, pentru desfătările fără seamăn ale celor aflaţi în dialog a fost accep­tat bucuros chiar dacă s-a derulat sub imboldul "austerităţii comunicaţionale", formulă impusă de Geoană întru limpezirea imaginii pesediste. Descătuşaţi, eli­beraţi, dând la o parte scrupulele, îndoielile, greii PSD, fără să se mai gândească la circumstanţe spulberă totul în cale. Într-o concomitenţă fără pervaz, ex-liderul de necontestat al PSD, Ion Iliescu, suprimându-şi oboseala, se întâlneşte tot mai des cu fostul său premier Petre Roman, croind planuri pentru un pol al stân­gii, tema conversaţiilor nu este originală, nu este nouă, ea aminteşte de ceva, de un model italian. Grupurile de dialog astfel creionate sunt tratate cu cir­cum­specţie de rivalii în politică, iar repercusiunile lor - decantate şi analizate cu mă­sură chibzuită. Această prăbuşire în adâncuri, de o profunzime respectabilă, a liderilor PSD era previzibilă, iar devenirea ei realitate nu face decât să alimenteze siguranţa partidelor din Alianţă. Polul stângii, de va fi să fie un acord fosilizat al celor doi foşti lideri ai anilor '90, va avea ponderea sa specifică, deloc neglijabilă. Dacă principalul partid de opoziţie merge în marşarier, armonia la capul ţării pare a fi garantată de prezenţa sincronă pe ring a lui Traian Băsescu şi a primului ministru, însoţiţi de partenerele de viaţă, în week-end pe litoral. Distracţia la vârf a fost curmată mai degrabă de ordonanţele care trebuiau semnate de preşedinte, de apelurile miniştrilor decât de valurile de inundaţii care s-au abătut din nou peste aşezările românilor. Tăcerea e ca mierea, spune un proverb cunoscut şi după preceptele acestuia se ghidează guvernanţii noştri la ceas de potop. Nimeni nu mai e dispus să se implice, să dea asigurări, să disloce sume de la buget sau piatră pentru refacerea drumurilor şi podurilor. Acum este vacanţă, la mare, la soare sau pe unde s-o putea ieşi din vizorul mulţimii agitate, necăjită de prea multe viituri, fulgere şi trăsnete pe aretul în care trebuie să vieţuiască. Locuinţele iernii sunt iluzorii pentru mulţi semeni de-ai noştri, ajutoarele nevăzute, necu­noscute încă pentru cei bătuţi de soartă. Şi toată nepăsarea pentru că domnia convenţiilor se clatină, subminată din profunzimi pentru că subtilele concilieri sunt doar simulări ale unor stări care trebuie să dea contur imaginii de bine, şi pentru că avem minusuri cu duiumul la toate capitolele, mai puţin la vorbitul de unul singur sau doi deodată.

---