Potrivit noilor modificări ale Codului Penal, pedepsele pentru infracţiunile le­gate de proprietate s-au înăsprit. Astfel, pentru tulburare în posesie sunt prevă­zute acum pedepse cu închisoarea cuprinse între 1 şi 7 ani. Mai mult decât atât, ţăranul român va avea dreptul să-şi apere prin orice mijloace proprietatea, în ca­zul în care aceasta îi va fi încălcată. Cu alte cuvinte, dacă în gospodăria lui ba­dea Ion va intra, de acum înainte, badea Vasile, cu care Ion s-a certat deunăzi, cel dintâi îl va putea omorî liniştit în bătătură, sub pretextul că îşi apără pro­prietatea. Iar această permisiune de a apăra proprietatea cu orice mijloace s-a extins şi la suprafeţele de teren agricol, precum şi la cele forestiere. Nu susţinem că aceasta este o măsură nepotrivită, dar ea poate genera un şir de bătăi şi de crime, tranşarea unor duşmănii mai vechi (personale sau de familie), cu orice are la îndemână un proprietar de casă, teren sau pădure.
    Nu există nici o şansă să se usuce vreodată cerneala din dosarele în care se judecă ţărani care şi-au dat reciproc cu sapele şi cu topoarele în cap, după ce s-au certat din te miri ce. Ba că s-au mutat gardurile, ba că au intrat vacile şi caii vecinilor pe păşunea proprietate privată a lui "icsulescu", ba că evoluţia statutului juridic al terenurilor a dus la situaţii în care badea Gheo nu mai are acces la tere­nul lui decât trecând prin tarlaua vecinului etc. Şi, dacă stăm să ne gândim bine că au fost cazuri în care până şi fraţii sau rudele apropiate s-au omorât pentru o palmă de pământ, atunci putem să ne închipuim cam ce se poate întâmpla în vii­tor: se duc oamenii paşnici, la sapă, la coasă, sau la tăiat lemne în pădure, îşi aduc aminte de cine ştie ce dispute mai vechi, iar cel căruia îi aparţine terenul îşi va face dreptate singur, acolo, la faţa locului. Iar lucrurile pot să ia o întorsătură tragică şi pentru că regimul armelor şi muniţiilor nu mai este atât de drastic ca mai demult. Un pistolet sau o armă de vânătoare poate fi cumpărată oricând, de către oricine, atâta timp cât nu are cazierul încărcat.
    Şi putem merge chiar mai departe cu presupunerile. De pildă, dacă doi feciori s-au certat pentru o fată în sat, sau cutare a auzit că-l înşeală nevasta cu cutare, sau pur şi simplu doi amici s-au bătut la cârciumă, unul dintre ei se poate pre­face că-l cheamă pe celălalt la o clacă, pe terenul lui, unde îi poate face felul fără a fi pedepsit. Iar în cazul pădurilor lucrurile pot fi şi mai grave. Să-l mai văd eu pe pădurarul, brigadierul, şeful de post, proprietarul de gater sau iubitorul de afaceri cu cherestea că intră în pădurea lui badea Ion. Chiar dacă nu smulge nici măcar un lăstar de alun, şi se plimbă paşnic după ciuperci şi fructe de pădure, Ion îl poate... transforma în trofeu de vânătoare. Dar, ce să faci, aşa stau lucrurile şi în America şi în Occident, aşa că trebuie să ne aliniem şi noi. Problema e că pe a­colo oamenii au parcă mai multă conştiinţă şi nu-şi iau gâtul aşa uşor, pentru un petec de pământ.

---