Deşi minunile făceau parte din normalitatea activităţii zilnice a Mântuitorului, nici un indiciu deosebit nu prevestea apariţia pe nepusă masă a unui meniu abundent la ceasul înserării. Minunea de dimineaţă, a vindecării în grup, când "ieşind, a văzut mulţime mare şi făcându-i-se milă de ei, a vindecat pe toţi bolnavii lor" (Mt.XIV,14), a trecut pe neobservate, ea făcând parte deja dintr-un ritual frecvent, de care lumea nu se mai mira şi asupra căruia nici evangheliştii nu mai insistau. Ziua în care ne găsim şi mai ales sfârşitul ei, n-avea să plece la culcare înainte ca Mântuitorul s-o încrusteze pe răboj printr-o faptă de neuitat. Dacă fapta unei vindecări poate fi găsită şi în sfera normalului, a sătura un câmp plin de oameni, de toate vârstele şi genurile, fără să dispui de o bază de aprovizionare minimală, este un lucru cu adevărat dumnezeiesc.
    Mentalul limitat al omului de rând, care, în materie de credinţă, se scaldă în şovăială, îndoială şi chiar în necredinţă, are de străbătut serpentine anevoioase până a ajunge să privească în ochi Atotputernicia lui Dumnezeu, care la început a făcut din nimic cerul şi pământul, a separat lumina de întuneric, pământul de ape, iar apele le-a populat cu peşti. Din heleşteul Creaţiei primordiale îşi trag prăsâla şi cei doi peşti din străiţuca anonimă. Prin binecuvântarea lui Iisus s-a realizat pe uscat, în pustie, pescuirea minunată, asemenea aceleia din Marea Galileii, când, după o noapte de neodihnă şi de muncă zadarnică, Mântuitorul le spune apostolilor deznădăjduiţi: "aruncaţi mreaja de-a dreapta corăbiei şi veţi a­fla", şi au prins peşte încât luntrile erau gata să se scufunde. Dacă puţina cre­dinţă şi îndoiala scufundă şi-l duce pe om la deznădejde, în schimb credinţa tare ca stânca îl ridică la măsura dumnezeirii. Când Petru, entuziasmat de vederea Mân­tuitorului, care plutea pe luciul apei ca pe uscat, spune: "Doamne, porun­ceşte-mi să vin la Tine", şi umblarea pe mare n-a fost nici o problemă, în schimb după ce rafala de vânt îi clatină echilibrul şi îi ştirbeşte integritatea credinţei, acesta se îndoieşte şi se scufundă: "Doamne scapă-mă". Credinţa, argumentul forte care-l ţinea deasupra primejdiei, a fost molestată şi compromisă de virusul îndoielii, al jumătăţii de măsură, care nu va face niciodată minuni, ci îl scufundă pe om. Foarte mulţi se simt contrariaţi de marea discrepanţă dintre volumul ru­găciunilor rostite şi puţinătatea răspunsului pe care-l primesc din cer. Există două explicaţii: ori rugăciunile sunt slabe, diluate, amestecate cu gânduri lu­meşti, ori nu ştiu ce cer, sau ceea ce cer, dacă s-ar împlini, nu le-ar fi de nici un folos, ci numai le-ar complica viaţa. Acest lucru li s-a întâmplat şi celor doi apos­toli apropiaţi, Iacob şi Ioan, fiii lui Zevedeu.
    Lui Hristos, care era şi om şi Dumnezeu, toate i s-au împlinit fiindcă le-a făcut cu înţelepciune, bună rânduială şi credinţă desăvârşită. Înainte de a dispune de alimentele necesare, porunceşte oamenilor să se aşeze pe iarbă şi să aştepte hrana care va veni negreşit. După acestea, luând cele cinci pâini şi cei doi peşti şi privind la cer a binecuvântat, a frânt, după care le-a dat ucenicilor, iar aceştia mulţimilor, care au mâncat pe săturate. Când dimensiunea credinţei noastre se va ridica la înălţimea munţilor majestuoşi, orice lucru bun vom cere, în numele lui Hristos, ni se va da negreşit.

---

     Primăvara acestui an a debutat cu o mare întârziere. În luna martie au mai fost înregistrate temperaturi de minus 10-12 grade C, ceea ce pentru viile dez­gropate a fost o mare pacoste. Ing. Adorian Kovaci, director tehnic la Staţiunea de cercetări viti-vinicole şi de producţie Blaj, ne-a declarat că desprimăvărarea târzie, variaţiile foarte mari de temperatură de la o zi la alta şi apoi valul pre­cipitaţiilor abundente, ce au alternat cu zile toride, au fost extrem de nefavorabile viilor.
    La începutul lunii iunie, cu toate stropirile preventive ce s-au efectuat, vremea capricioasă a favorizat un atac agresiv de mană. Proporţiile pagubelor diferă de la un amplasament la altul. Din constatările făcute pe întregul areal a rezultat o îmbolnăvire a strugurilor între 10-25%. Ca urmare, producţia a fost diminuată la 4.500 kg/ha. Prin intervenţia promptă a specialiştilor, care au recomandat sub­stanţele necesare unor stropiri suplimentare, mana se află sub control. Viticultorii se tem însă că pe măsură ce strugurii încep să dea în pârg, a apărut şi pericolul instalării putregaiului la struguri. Capriciile vremii îi obligă pe viticultori să fie non-stop în gardă, să supravegheze zi şi noapte strugurii pentru a interveni cu rapi­ditate cu substanţe adecvate în combaterea bolii atât de temută: putregaiul stru­gurilor. (S.T.)