"Dacii in montibus in haerent" ("Dacii trăiesc nedezlipiţi de munţi"), nota scriitorul roman Florus. În păduri mari şi întunecate, sălbatice, ce adăposteau o lume plină de vitejie, de curăţire şi dreptate. Păduri dacice, înfricoşătoare, pe care le ocoleau până şi faimoşii generali romani care şi-au pierdut multe legiuni în hăţişul lor! Aşa au trăit strămoşii şi moşii noştri, de-a lungul istoriei. Acum 100 de ani pădurile mai ocupau încă 70 la sută din suprafaţa ţării. Proprietarii lor erau români care s-au unit în forme asociative pentru exploatarea pădurilor în devăl­măşie (composesorate, obşti de moşneni, de răzeşi, comunităţi de averi gră­nicereşti, păduri ale mănăstirilor, bisericilor, spitalelor, şcolilor, păduri comunale). Toate pădurile private erau exploatate în regim silvic, foarte bine conceput şi condus. Totul s-a distrus însă începând cu anul 1948, când prin actul naţio­nalizării "pădurile au trecut în proprietatea întregului popor". Adică a nimănui. Toţi proprietarii au rămas fără nici un metru pătrat de pădure. În scurt timp, din cauza tăierilor masive, inclusiv de către ruşi (ca despăgubiri de război), suprafaţa îm­pădurită s-a redus la 33 la sută, în perioada comunistă dispărând peste 2 mi­lioane hectare de pădure. Cel mai mare jaf din istoria României s-a realizat însă în perioada 1989-2005, când au fost lichidate, scurt şi rapid, încă un milion de hectare de pădure. Aşa se face că astăzi România are cel mai scăzut procent de împădurire din Europa, adică circa 26 la sută, faţă de 36 la sută media eu­ropeană. Acesta este rezultatul aplicării Legii 18/1991 şi Legii 10/2000 (Legea Lupu), când s-au restituit câte un hectar respectiv 10 hectare de pădure după modelul comunist al împărţirii salamului, astfel că pădurile au ajuns tot un fel de proprietate a întregului popor, în timp ce adevăraţii proprietari s-au trezit că tot nu au primit pădurile înapoi. Ele au ajuns pe mâna a tot felul de mafioţi de pe la ocoalele silvice, care, mână în mână cu baroni locali, cu politicieni şi primari de toate culorile, au jefuit pădurile mai ceva ca în codru! S-a legalizat şi exportul de buşteni, astfel că s-a ajuns mai rău ca pe vremea lui nea Nicu, când, cele 40 de combinate de prelucrare mai înnobilau lemnul, care lua calea exportului sub forma mobilei. Acum pădurile se taie în draci, pentru că sunt tot ale nimănui. Proprietarii de păduri, adevăraţii proprietari, persoane fizice sau asociative tot nu au intrat în posesia pădurilor şi probabil că nu vor intra, atâta timp cât restituirea integrală nu mai este posibilă pentru că acum chiar nu mai sunt păduri. Unele au dispărut total (pădurile de câmpie, zăvoaiele de-a lungul marilor râuri sau dru­muri) iar alte 3 milioane de hectare au dispărut pe vremea comuniştilor şi a de­mocraţilor de azi. Aşa că proprietarii vor putea, în cel mai bun caz, să fie des­păgubiţi din fondul Proprietatea, un fond care se va constitui şi probabil va func­ţiona după ce cei mai mulţi proprietari vor fi trecut în lumea umbrelor!
    În consecinţă, prevederile Legii 247/2005 referitoare la restituirea integrală a pădurilor, o lege dreaptă şi bună în teorie, vor fi greu de aplicat sau vor fi la fel de "bine aplicate" ca şi legile anterioare. În orice caz, un lucru trebuie să fie cert: toate pădurile care mai există în România trebuie trecute în proprietate privată, aşa cum au fost din moşi strămoşi, de pe vremea dacilor. Statul nu trebuie să mai aibă în grijă nici un metru pătrat de pădure, pentru că el este regizorul şi autorul marelui jaf cu pădurile românilor. Niciodată, în nici un regim, nici un proprietar nu şi-a permis să intre în pădure şi să facă ce vrea el în ea, chiar dacă este a lui. Regimul silvic a fost respectat cu sfinţenie. Deci problema cu jefuirea pădurilor de către proprietari nu este decât o sperietoare inventată de comunişti şi securişti, de mafioţi care taie în draci pădurile proprietarilor adevăraţi. Să sperăm că de această dată mafia lemnului va fi pusă la respect, iar Legea Flutur le va da pădurile celor care au trăit şi vor să trăiască nedezlipiţi de ele, căci pădurea a fost şi este istoria, durerea, viaţa şi sufletul lor! În concluzie, umbra pădurilor dacice trebuie să acopere din nou ţara şi să ajungă, ca odinioară, până la Roma, dacă tot au ajuns italienii cei mai mari afacerişti cu lemnele românilor!

---