.:: Unirea - cotidianul județului Alba ::. Prima pagină .:: Ediția din: 12.9.2005 ::. 
Preocupată de adulter și vagabondaj
Monica Macovei lasă Codul familiei ca pe vremea lui Ceaușescu!
•Un cetățean din Ighiu plătește de 18 ani pensie alimentară pentru "copilul altuia" *El a solicitat inclusiv efectuarea unui test ADN, dar instanța de judecată i-a respins acțiunea, pre­valându-se de o sentință din...1987!
     După cum știți, ministrul Justiției, Monica Macovei, a fost recent de acord cu modificarea Codului Penal în ceea ce privește eliminarea insultei și calomniei din rândul infracțiunilor, pentru acestea nemaiexistând decât răspundere civilă. La fel au fost eliminate și infracțiunile de adulter și vagabondaj, pe care autoritățile oricum nu le mai aplicau de ani de zile. Din nefericire, la nivel național există nu­meroase cauze care intră sub incidența Codului familiei, care au fost judecate pe vremea lui Ceaușescu, dar care mai produc efecte și acum, năruind definitiv des­tinele unor oameni. Un astfel de caz pare a fi și cel al lui Vasile Băieșan, din Ighiu (Țelna), care susține că de 18 ani plătește pensie alimentară pentru un copil care nu este al său. Iată cum s-au petrecut lucrurile: Băieșan s-a căsătorit cu Iuliana Oprea în august 1982, iar în aprilie 1985 bărbatul a părăsit domiciliul con­jugal, despărțindu-se în fapt de soția sa. Tot el a fost acela care a înaintat acți­unea de divorț, motivul acțiunii fiind imoralitatea soției. Căsătoria a fost desfăcută printr-o sentință definitivă a Judecătoriei Alba Iulia în decembrie 1986, iar în luna ianuarie 1987 se năștea un copil. Copilul, după cum susține Băieșan, a fost bo­tezat Ioan Iulian și pus în cârca lui, deși el se despărțise în fapt de fosta soție cu... aproape doi ani în urmă! Bineînțeles, omul a contestat paternitatea asupra minorului și, deși expertiza medico-legală stabilea "paternitatea nedecisă", re­cursul său a fost respins, admițându-se acțiunea fostei soții prin care aceasta solicita obligarea lui Băieșan la plata pensiei alimentare. De ce? Pentru că, în conformitate cu politica de partid și de stat de pe vremea lui Ceaușescu, orice copil era musai să aibă un tată. Iar tatăl era aproape întotdeauna vinovatul, cel care plătea în cazul unui divorț, indiferent că era tatăl natural, biologic, sau unul de tip... țap ispășitor. Un astfel de "țap ispășitor" a fost făcut și Băieșan, pentru că Judecătoria Alba Iulia nu a luat în considerare, în anul 1987, faptul că cei doi soți erau despărțiți în fapt de 22 de luni (peste 660 de zile), în momentul în care copilul a venit pe lume. Așadar, deși în acțiunea de divorț din anul 1986 instanța reține și consemnează atât despărțirea în fapt cât și infidelitatea femeii ("având în vedere că în perioada conviețuirii reclamanta a dat dovadă de infidelitate con­jugală..."), deși art. 61 din Codul familiei stabilește perioada legală de concepție a unui copil între 300 și 180 de zile înainte de nașterea acestuia, totuși lui Bă­ieșean i se stabilește paternitatea asupra unui copil născut la 660 de zile după despărțirea de soția sa. Nu s-a luat în considerare nici măcar faptul că, potrivit art.330 (2) din Codul Civil "paternitatea poate fi tăgăduită, dacă este cu neputință ca soțul mamei să fie tatăl copilului". Și uite-așa, Băieșan a fost nevoit să plă­tească pensie alimentară (pentru un copil pe care nu l-a recunoscut niciodată), din anul 1987 și până în prezent! În anul 2004 Băieșan a apelat din nou la Jus­tiție, cerând de această dată contestarea filiației din căsătorie a minorului, acțiune de asemenea respinsă de către Judecătoria Alba Iulia, neadmițându-se nici mă­car administrarea de probe de către cel ce se consideră "tată-ispășitor", deoa­rece acestui demers i se opune, cică, "puterea lucrului judecat de care se bucură sentința din 1987". Adică dacă instanța a dovedit odată că ești tatăl unui copil, poți să te dai peste cap și tot nu mai poți dovedi contrariul. Toți avocații pe care i-am consultat în acest caz au fost de acord că foarte greu i se poate da câștig de cauză tatălui, pentru că termenul în care putea să conteste paternitatea era de... un an de la nașterea copilului. Și dacă un tată află după 10 ani că nu el este tatăl unui copil pe care l-a îngrijit până atunci, nu mai poate face nimic? (Asta în con­dițiile în care, potrivit unui studiu efectuat de o universitate britanică, 25% dintre tați cresc copiii... amanților. Dar măcar cei mai mulți nici măcar nu bănuiesc a­cest lucru!) Lăsăm deoparte aceste speculații și mai adăugăm faptul că, exa­sperat, omul a solicitat un test ADN, a cărui precizie este de 99,9% față de testele neconcludente de pe vremea lui Ceaușescu, și s-a adresat Ministerului Justiției. De la minister i s-a răspuns astfel: "instanța aprobă efectuarea unor noi analize, inclusiv ADN, cu suportarea contravalorii acestei probe la IML". Dar a­cest lucru se poate face doar în cadru procesual, probabil printr-o acțiune de revizuire a sentinței din 1987! Având în vedere numărul mare de cazuri de acest gen, s-ar impune poate și din acest punct de vedere o "ajustare" a Codului Civil, respectiv a Codului familiei (la care nu s-a mai adăugat nimic din anul... 1974!) Căci nu este în "interesul superior al copilului" să aibă un "tată cu de-a sila", in­diferent cine ar fi el. Cu atât mai mult cu cât alte aspecte sunt, totuși, prevăzute: "Filiația față de tată se stabilește prin efectul prezumției de paternitate (anulată prin acțiunea de tăgadă a paternității- n.red.), prin recunoaștere sau prin hotărâre judecătorească" (art 327. C.C), iar "recunoașterea care nu corespunde adevărului poate fi contestată oricând și de orice persoană interesată" (art 336 C.C.). Așa­dar, dacă filiația și recunoașterea pot fi atacate oricând, de ce nu ar putea fi și pa­ternitatea, pe care se bazează cele două?
Ioan HĂNȚULESCU

Astăzi începe noul an școlar!
     Dragi elevi, onorabili dascăli, stimați părinți
    Începem azi un nou an școlar care înseamnă o altă treaptă în devenirea Ro­mâniei de mâine, o Românie în care credem cu toții, o țară în care ne punem spe­ranțele.
    Societatea românească poate evolua prin educație. Poporul român poate atin­ge un nivel superior al culturii sale prin educație. Școala în sine învață la rândul său schimbările timpului, merge pas la pas cu viitorul, în sensul său pozitiv. Învă­țământul românesc se adaptează la europenism imprimându-i în același timp i­nes­timabilele sale valori.
    Educația se află pe lista de priorități a Guvernului Tăriceanu care nu guver­nează țara pentru prezent, ci o pregătește pentru timpurile viitoare. Învățămânul are un rol fundamental în politica Guvernului, întrucât Guvernul, prin programele sale, apără prezentul și viitorul acestei țări. Scopul său este asigurarea șanselor egale pentru toți copiii României, accesul la cunoaștere, prin aceasta înțelegând de fapt acordarea libertății fiecărui am care se naște și crește în România de a fi mai bun, de a se perfecționa pentru viitorul care va fi cu siguranță imaginea sa, a elevului de azi, care se transformă în adultul de mâine.
    Dragi elevi, vă doresc o trecere demnă prin noul an școlar, cu succese și bu­curii. Onorați dascăli, vă doresc putere de muncă în formarea noilor generații. Dum­neavoastră, stimați părinți, cei care trăiți prin copiii dumneavoastră, vă doresc ca rezultatele muncii lor să vă aducă noi bucurii și împliniri.
Cosmin Adrian COVACIU, Prefectul județului Alba

Mircea Hava apreciat la Cotroceni
     Astăzi primarul municipiului Alba Iulia, Mircea Hava participă la Palatul Co­troceni la lansarea raportului de dezvoltare umană în România pe perioada 2003-2005 "Guvernare Locală și Dez­voltare Umană" și a raportului global pentru dez­voltare umană în 2005 "Cooperarea Internațională la Răscruce". Mircea Hava a fost invitat la acest eveniment de președintele României Traian Băsescu și de doamna Soknan Han Jung, ambasadorul Organizației Națiunilor Unite în România și coordonator al Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD). Invitația este o recunoaștere a preocupării constante a edilului albaiulian pentru dez­vol­tarea de parteneriate cu organismele Națiunilor Unite, precum și a realizărilor în a­cest domeniu. Se știe că Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare cofi­nanțează două proiecte importante în Alba Iulia: Traseul Celor Trei Fortificații, prin care se pune în valoare patrimoniul cultural al municipiului, prin evidențierea celor trei faze de locuire (antică, medievală și modernă) și un incubator de afaceri. Ambele proiecte au fost apreciate pozitiv de conducerea PNUD cu ocazia unei vizite care a avut loc la Alba Iulia în luna iulie a.c. și la care au participat doamna Soknan Han Jung și asistentul secretarului general al Organizației Națiunilor Uni­te, Kofi Anan. Cu prilejul acestei vizite s-a decis extinderea parteneriatului exis­tent.
Anca DINICĂ

Proiectil la marginea pădurii de lângă Mirăslău
     Lucrătorii Postului de Poliție Mirăslău au fost sesizați în data de 9 septembrie de către un cetățean ce a declarat că a găsit un proiectil. În urma verificărilor s-a stabilit că proiectilul de 25 cm lungime și 7 cm grosime a fost descoperit în pă­durea de lângă comuna Mirăslău. Descoperitorul a dus "mica bombă" acasă, pro­babil fără să-și dea seama la ce se expune având în vedere că aceasta ar fi putut exploda oricând. S-a solicitat intervenția specialiștilor de la Apărarea Civilă care vor lua măsurile ce se impun în astfel de cazuri. (L.I.)

Sus
© Copyright S.C. Unirea Pres S.R.L.
Toate drepturile rezervate.