.:: Unirea - cotidianul județului Alba ::. Actualitate.:: www.ziarulunirea.ro ::. 
Țară săracă cu social-democrație bogată
     Zilele trecute, la nu mai știu care emisiune de știri, cei care le prezentau au remarcat că d-l Iliescu s-a supărat că într-un cotidian era numit "bătrânul co­munist Iliescu". Așa că ei au zis: "tânărul comunist Iliescu". Tocmai când mă gândeam că n-a fost elegant din partea lor, chiar împricinatul a ținut să le dea dreptate. Vorba aceea, n-a știut când să tacă. Concret, d-l Iliescu a atras atenția că votul uninominal ar putea face ca unii cu bani mulți și minte puțină să ajungă parlamentari. De parcă cei cu bani puțini și minte puțină ar fi mai de lăudat! Sunt de acord că dacă am face un "recensământ" probabil că 50% + 1 din cei cu bani s-ar încadra în viziunea comunistului Iliescu, dar restul... Uite, vă dau și un e­xemplu concret. Tipul acela de la Gecad, care i-a vândut antivirusul RAV lui Bill Gates. Ori, poftim, Ionuț Popescu, fostul ministru, care e și parlamentar. Crede d-l Iliescu (sau poate îi place să-i zic "tov"?) că e așa simplu să câștigi miliarde la bursă? Iar pe urmă să mai vină și vreun procuror să te întrebe că de ce-ai câș­tigat și n-ai pierdut?! Departe de mine gândul să fac mătănii în fața unui bogat numai pentru că are bani. Mai ales că mie mi-a plăcut încă din copilărie vorba: "Bani au și țiganii". Însă, dacă prin absurd aș fi în situația de a putea salva unul din doi români, iar aceștia ar fi Bill Gates și Ion Iliescu, alegerea pentru mine ar fi foarte simplă. Ce-a făcut concret, pentru România, d-l Iliescu în afară de mine­riade și FSN - partidul-stat? Pe când Bill Gates (mă rog, Microsoft, dar cam tot aia e) a donat acum câțiva ani 5000 de licențe Windows pentru școlile din Ro­mânia. Să nu uităm câte burse și programe în diverse domenii a oferit României alt bogătan, Soros. Că mulți dintre bogații noștri mai repede își aruncă banii pe dansatoare din buric și fotbal decât să-i folosească în acțiuni sociale sau edu­cative, e cu totul altceva.
    Dar să vedem cam cum ar putea intra în parlament unul cu minte puțină și bani mulți. Din ce-am văzut până acum, tocmai sistemul de votare pe liste a favorizat asemenea anomalii. Mergeai cu sarsanaua la partid, și "hopa sus prin concurs". În timp ce alții, care meritau să fie în față, erau pe la mijlocul sau coada listei, pe locuri neeligibile. Tocmai votul uninominal ar putea pune valorile la locul lor. Cel puțin eu, unul, sunt sigur că atât timp cât se mai votează pe liste nu mă voi mai deranja să merg să votez decât dacă lista arată cum vreau eu. Altfel, la ce bun să propulsez în parlament pe te miri ce Agamiță Dandanache numai pentru că e pe-o listă cu cineva pe care-l stimez.
    Despre polul social-democrat nu pot zice nici măcar clasica expresie "despre morți numai de bine". Social-democrație făcută cu bogați care plâng pe umerii săracilor, harașo tovărășie! Cum remarca Bogdan Baltazar, doctor în economie al City University New York încă din 1971, tocmai sistemul social-democrat din UE este o frână în dezvoltarea mai accelerată a Uniunii, motiv pentru care nu poate fi un model pentru noi. De altfel, zilele trecute Washington Post considera că blo­carea reformelor sociale de către Chirac a transformat Franța într-o "țară de ran­gul II". Să ne uităm și la Germania cum a ajuns din cauza sistemului social-de­mocrat. În schimb Marea Britanie, unde laburiștii au filozofie economică mai apropiată de PD decât de PSD, a devenit prima putere economică a Europei. Baltazar are dreptate și când susține că puterea actuală trebuie să fie mai coe­rentă. Și poate ar fi dacă premierul ar ști ce-are în cap. Însă când azi îți dai ire­vocabil demisia, iar mâine, tot irevocabil, nu, când azi susții TVA 22%, iar mâine ai "uitat"... Aceasta nu înseamnă că erau mai buni consecvenții dinainte, care știau una și bună: «noi și neamu' nost'».
Florin SILEA

Dumincă la Țebea
Gorunul lui Horea a dobândit un urmaș
     gorunCâmpia Țebei a fost ieri, din nou, gazda marii manifestări populare anuale, de­dicată celui care a ridicat la 1848-1849 Lan­cea lui Horea întru câștigarea și afirmarea drep­turilor civile și politice ale românilor tran­silvăneni - Avram Iancu. Se împlinesc acum 133 de ani de la moartea Craiului Munților. Au răspuns chemării tulnicului și mai ales ce­lei a sufletului românesc câteva mii de per­soane de toate vârstele și categoriile sociale, dar și un puternic contingent oficial avându-i în frunte pe președintele Traian Băsescu și pre­mierul Călin Popescu Tăriceanu. Au fost aici miniștri, parlamentari și repre­zen­tanți ai autorităților publice județene și locale din mai multe județe ale țării. Și județul Alba a adus un omagiu Craiului Munților prin intermediul vicepreședintelui PD și totodată primar al municipiului Alba Iulia - Mircea Hava, președintelui Con­siliului județean Alba - Ion Dumitrel, subprefectului Clement Negruț, secretarului de stat Silviu Bianu, senatorului PD Alexandru Pereș. Nu au lipsit nici primarii din Munții Apuseni printre care îi remarcăm pe cei din Albac și Horea, dar nici re­pre­zentanții despărțămintelor ASTRA și ai Societății cultural-patriotice "Avram Iancu" din județ.
    După un tipic respectat cu sfințenie în fiecare an, manifestarea a debutat cu o slujbă de pomenire oficiată de înalte fețe bisericești, urmată de ritualul obișnuit dar întotdeauna emoționant al depunerii de coroane de flori la mormintele lui A­vram Iancu și tribunilor săi. Un moment aparte a fost cel în care președintele Tra­ian Băsescu a plantat cu propria mână un lăstar de gorun lângă secularul Gorun al lui Horea pe care furtuna l-a frânt acum două luni. În acest context, ca replică la discursurile fulminante ale altor oficiali (în special cel al lui Adrian Păunescu) președintele a declarat: "Dragostea față de țară ca și aceea față de mamă se păs­trează în suflet și nu se strigă prea des în gura mare."
    Tot ca în fiecare an, momentele oficiale ale manifestării au fost urmate de un am­plu spectacol folcloric susținut de artiști populari îndrăgiți din Transilvania. Iar cântecul popular a fost acompaniat firesc de mititei și bere.
Ioan HĂNȚULESCU

La Vințu de Jos
Cazarma s-a predat Primăriei!
     În luna mai 2005 prefectul de Alba, Cosmin Covaciu, declara că ministrul Apă­rării, Teodor Atanasiu, a răspuns favorabil adresei înaintate de Instituția Pre­fec­tului, în urma solicitărilor primite de la primăriile comunelor Vințu de Jos și Bistra privind transmiterea din administrarea Ministerului Apărării Naționale în propri­eta­tea publică a celor două localități, a două imobile, constituite în cazărmile Vințu de Jos și Bistra-Câmpeni. În ședința de Guvern din 8 septembrie 2005 a fost a­dop­tată doar Hotărârea privind trecerea clădirii cazărmii de la Vințu de Jos din do­meniul public al statului și din administrarea Ministerului Apărării Naționale în do­meniul public al comunei Vințu de Jos și în administrarea Consiliului Local al Co­munei Vințu de Jos. Aceasta va fi utilizată în interes obștesc. (I.P.)
Absolvenți de masterat sanitar la DSP Alba
     După un an de studii, patru specialiști ai Direcției de Sănătate Publică Alba au absolvit la sfârșitul lunii trecute examenul de masterat în management sanitar susținut la Sibiu, au anunțat surse oficiale din cadrul DSP Alba. Este vorba des­pre directorul economic, ec. Liliana Avram, șefa Serviciului de Promovare a Sănă­tății și Educație pentru Sănătăte, dr. Olimpia Candrea, șefa Serviciului de Epide­miologie, dr. Elena Sava și dr. Anton Butnaru, responsabil cu derularea progra­mului național "Mama și copilul". Pe lângă cei patru specialiști ai DSP Alba, mai mulți medici de la spitalele din județ au primit atestatul în management sanitar, examen organizat special pentru această categorie de personal.(R.G.)
Activitatea Primăriei Blaj îngreunată de datoriile făcute de PSD
     Viceprimarul municipiului Blaj, Gheorghe Rotar a declarat în cadrul unei con­ferințe de presă că activitatea administrației Micii Rome a fost și este încă îngre­unată de o datorie făcută de fosta conducere PSD a urbei. Dorind firesc moder­nizarea Blajului fosta administrație a angajat ample lucrări de modernizare a Bu­le­vardului Republicii. Trebuie să recunoaștem că acesta arată acum foarte bine. Latura neplăcută a intreprinderii este cea financiară. Pentru că ea înseamnă da­torii foarte mari. Astfel, la 1 iulie 2004, noua echipă care a preluat frâiele primăriei a constatat că bugetul local este grevat de datorii de circa 14 miliarde de lei, din care mai mult de jumătate reprezintă datorii pentru această lucrare. La ora actu­ală s-a reușit plata a 7 miliarde din această datorie. Dar marea neplăcere este a­ceea că în anul care s-a scurs, noua administrație a trebuit să se descurce pen­tru rezolvarea problemelor urgente de infrastructură cu forțe proprii. Pentru că având datorii administrația nu a putut licita alte lucrări, așa că ce s-a făcut au fost intervenții de urgență puse în operă de serviciul public al Primăriei municipiului Blaj. Gheorghe Rotar a precizat că acum se încearcă luarea unui credit din care să fie plătit restul datoriei, în încercarea de a debloca activitatea edilitară în mu­nicipiul de pe Trânave.
Anca DINICĂ

În exploatările forestiere din județ
Accidente de muncă soldate cu decesul a două persoane
     Zilele de 9 și 10 septembrie au devenit zile de doliu pentru cei ce i-au cu­noscut și iubit pe Raiu Ioan de 43 de ani, din Bistra și Remus Pașca în vârstă de 50 de ani, din Gârda de Sus, ambii victimele unor accidente de muncă. Primul dintre aceștia și-a găsit sfârșitul pe drumul forestier din bazinul silvic Valea Devii în seara zilei de vineri, 9 septembrie, în timp ce încărca bușteni pe o platformă. Polițiștii au fost anunțați în legătură cu nefericitul accident în jurul orei 20.30. Ca­davrul bărbatului, găsit lângă platformă, prezenta leziuni în zona capului, a gâtului și în partea superioară a toracelui. Raiu Ioan s-a deplasat pe drumul forestier cu scopul de a transporta lemne pentru un consătean. După ce a încărcat 5 bușteni s-a urcat pe podul autoplatformei, probabil pentru a-i asigura cu un cablu. Din ne­fericire unul dintre bușteni a alunecat, iar bărbatul a fost prins dedesubt și strivit. Cadavrul a fost transportat la morgă, unde în urma efectuării necropsiei medicii legiști au stabilit că moartea s-a datorat hemoragiei și dilacerării craniene. Cel de-al doilea accident s-a petrecut în 10 septembrie, în jurul orei 14.30, pe drumul forestier Pârâul Morii din Gârda de Sus, accident în urma căruia și-a pierdut viața Remus Pașca. Bărbatul era urcat pe o ladă situată în spatele cabinei tafului con­dus de Gheorghe Bumb din Albac. După efectuarea a aproximativ 300 de metri pe drum în rampă cu grad de 12-14 Remus Pașca s-a dezechilibrat și a căzut între roțile din partea dreaptă. În momentul respectiv a fost surprins de roata din spate și strivit în zona capului, decedând astfel pe loc. Taful era proprietatea unei societăți din Albac și urma să tracteze lemne de foc pentru victimă. În urma sa defunctul a lăsat o soție și un copil minor. Cadavrul a fost transportat la locuința acestuia, medicii legiști urmând să stabilească în urma necropsiei cauza exactă a morții. În ambele cazuri cercetările vor fi continuate inclusiv de către lucrători ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Alba pentru a stabili cu exactitate împre­ju­rările în care au avut loc accidentele. (L.I.)
"Conservatori" la deschiderea anului școlar
     În conformitate cu decizia Președintelui Camerei Deputaților, luni, 12 sep­tembrie, parlamentarii sunt liberi, pentru a participa la deschiderea anului școlar. Astfel, astăzi, deputatul Conservator de Alba, Nicolae Popa va fi prezent la fes­tivitățile organizate la Colegiul "Inochentie Micu Klein" din Blaj, iar vice­preșe­din­tele PC, filiala Alba, Mircea Abrudeanu va fi prezent la Grădinița nr. 7 din Alba Iu­lia. (M.N.)
Pompierii militari asaltați de apeluri false
     Activitatea pompierilor militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Ur­gență "Unirea" al județului Alba este grav perturbată de sutele de apeluri false ca­re anunță incendii inexistente. Purtătorul de cuvânt al instituției, cpt. Silviu Dogar, a spus că zilnic sunt înregistrate, în medie, 400 de apeluri telefonice fictive, majo­ritatea efectuate de copii scăpați de sub supraveghere. Din păcate, există și a­dulți care sună la pompieri în lipsă de altă ocupație și nu fac altceva decât să demonstreze cât sunt de iresponsabili, ținând linia telefonică ocupată când cine­va ar vrea poate să solicite intervenția pompierilor pentru stingerea unui incendiu real. Ultimul caz de acest gen s-a produs vineri, 9 septembrie, când o voce mas­culină alerta pompierii de pe numărul de mobil 0720/27.69.67 despre izbucnirea unui incendiu pe str. Gheorghe Doja din municipiul Alba Iulia. În realitate, nici vor­bă! Căpitanul Dogar a spus că nu este pentru prima dată când pompierii sunt puși degeaba pe drumuri de la același număr de telefon, motiv pentru care va fa­ce demersuri pentru identificarea posesorului și tragerea lui la răspundere pentru alertare falsă. Mai în glumă, mai în serios, ofițerul de pompieri a spus că ar trebui ca cetățenii să-l sune pe "glumeț", pentru a simți pe propria piele cum este să fii deranjat aiurea. Cpt. Silviu Dogar face încă o dată apel la cetățeni să alerteze pom­pierii numai atunci când a izbucnit într-adevăr un incendiu, deoarece salvarea locuințelor, bunurilor materiale și chiar a vieților omenești puse în pericol de flăcări depinde de viteza de reacție a pompierilor.(G.G.)

Sus
© Copyright S.C. Unirea Pres S.R.L.
Toate drepturile rezervate.