Râsul lui Băsescu, uneori cu rost, alteori fără rost, îşi va fi găsit o îndreptăţire deplină marţi, 20 septembrie, când noul sediu al Senatului din Casa Poporului a fost inundat la propriu, obligându-i pe aleşi să-şi scoată umbrelele în chiar sala de şedinţe a cărei cupolă aurită s-a fisurat. Unii ar putea spune că a fost un semn venit din cer pentru a grăbi desfiinţarea unei Camere a Parlamentului în condiţiile în care, de câteva zile, subiectul acesta a ocupat un loc de prim-plan în dezbaterile publice, imediat după lansarea lui în America de către preşedintele Traian Băsescu.
    În timpul ăsta, potrivit declaraţiei făcute de mezina lui Băsescu, Elena, "toată familia stă şi se uită la televizor ca să vadă cum sunt interpretate declaraţiile lui tata". Pe lângă familia prezidenţială, la televizor se mai uită câteva milioane bune de români care află, cu această ocazie, că problema cea mai însemnată a mo­mentului este reformarea unui Par­lament extrem de costisitor, (numai sediul nou al Senatului costând 800 de miliarde de lei sub domnia lui Nicolae Văcă­roiu), şi format în mare parte din aleşi slab pregătiţi profesional, lipsiţi de scrupule şi de simţul răspunderii, chiulangii şi devotaţi în totalitate propriilor interese cum ar fi îmbogăţirea masivă şi rapidă prin mijloace dubioase. Lansând ideea Parla­men­tului unicameral, Traian Băsescu a mers la sigur, căci electoratul pauper al Ro­mâniei s-a săturat până peste cap de luxul ostentativ al unor politicieni atât de îmbuibaţi încât nu mai înţeleg nimic din suferinţele unei populaţii care se con­fruntă dureros cu creşterea permanentă a preţurilor la produsele vitale, cu în­fiin­ţarea de noi impozite şi taxe, cu subfinanţarea sistemului sanitar, cu degrin­golada din învăţământ. Colac peste pupăză, oamenii au văzut că, de o bună bu­cată de vreme, cramponarea de scaune şi privilegii a preşedinţilor celor două Camere, Adrian Năstase şi Nicolae Văcăroiu, şi indolenţa parlamentarilor Puterii au blocat, practic, procesul legislativ.
    În acest context, susţinerea de către premierul Tăriceanu şi de către liberali în general a menţinerii actualului sistem bicameral "sună ca dracu", vorba lui Petre Roman, indiferent de soliditatea argumentelor care au fost şi ar mai putea fi in­vocate. Mircea Geoană, liderul PSD, a dat dovadă de abilitate politică susţinând propunerea lui Traian Băsescu, ba chiar revendicând pentru PSD paternitatea i­de­ii. Premierul Tăriceanu şi prietenii lui liberali par a nu înţelege că deso­li­da­rizarea de Băsescu, mai ales în probleme cu impact major asupra populaţiei, este la fel de perdantă ca şi marginalizarea Monei Muscă. Îmi închipui că nu-i prea uşor să încasezi mereu critici din partea preşedintelui, dar când în ma­joritatea cazurilor el cam are sau în orice caz pare să aibă dreptate, ripostele nu au alt efect decât diminuarea dramatică a încrederii populaţiei în Guvern şi în clasa politică în general. Sigur că am putea discuta despre stilul lui Băsescu, sau mai degrabă despre lipsa lui de stil manifestată în diverse situaţii şi în raporturile cu primul ministru sau cu PNL, dar în nici un caz nu poate fi ignorat faptul că în acest moment el este pentru români politicianul cel mai credibil, în pofida demagogiei şi populismului la care apelează uneori pentru a-şi atinge scopurile. PD ştie bine, poate chiar prea bine, că brandul Băsescu încă este u­nul de mare succes şi îl foloseşte din plin. Efectul se vede clar în sondaje, unde PD-ul a devansat serios PNL-ul. Marea problemă este faptul, pe care l-am de­plâns şi altădată, că aceste două partide, în loc să se lupte cu PSD-ul şi PRM-ul, se mănâncă între ele şi se scuipă cu o energie demnă de o cauză mai bună. PNL şi PD Alba nu fac excepţie, iar într-un articol viitor mă voi ocupa de acest subiect.

---